Cu originile in Orientul Mijlociu si Asia, ogarii reprezinta arstocratia raselor canine. Indiferent de rasa, toti seamana intre ei: capul stramt si ascutit, corp lung si ingust, picioare inalte si subtiri, muschi puternici, tinuta eleganta.
Ei vaneaza dupa vedere, fara sa depisteze urma vanatului, doar alergand prada. Pentru cresterea eficientei vanatorii, ogarii au fost pusi sa lucreze impreuna cu caini obisnuiti (copoii), caci acestia starneau vanatul si il impingeau in camp deschis. Mai tarziu au fost folositi la cursele de caini care au devenit un sport nobil si civilizat. Ele au fost organizate si in Galia preromana. In Evul Mediu, primele curse de caini au fost autorizate cu peste 400 de ani in urma, sub domnia lui Henric al VIII-lea, dar numai in Anglia elizabetana au fost normalizate regulamentele de cursa, au fost fondate asociatii, au fost construite piste si crescuti caini specializati pentru alergari. Ogarul englez (Greyhound) si Sloughi sunt cei mai iuti ogari, dar cel mai bun sprinter este Whippetul, imbatabil pana la 180-200 m. Pe distante medii, de 400-500m cel mai bun este Greyhoundul, iar in regim de efort pe distante de peste 600 m, ramane Sloughi. Acesti caini au un nivel ridicat de energie si de aceea sunt recomandati stapanilor activi, iubitori de activitati sportive, cu experienta in cresterea cainilor. Le place sa alerge pe langa o bicicleta, pe distante lungi. Nu este recomandat sa fie lasati liber fara lesa, deoarece vaneaza tot ce vad.
Datorita siluetei lor elegante, in zilele noastre, de multe ori insa ogarii sunt crescuti in apartamente unde creaza un decor deosebit, dar strain de menirea lor reala.